Un manual din India îi învață pe copiii de 11 ani despre cum carnea „te face să minți, să furi și să comiți agresiuni sexuale”, relatează un post local de televiziune, citat de publicația britanică The Daily Mail.
Manualul, menit să educe pe teme precum sănătate, igienă, sex sau exerciții fizice, a intrat în atenția presei din cauza unei paginii destinate persoanelor care nu sunt vegetariene. „Înșală cu ușurință, mint, uită promisiunile făcute, sunt necinstiți și vorbesc urât, fură, se bat, apelează la violență și comit agresiuni sexuale”, se spune în carte despre cei care consumă carne.
Sfaturile privind căsătoria sunt la rândul lor controversate, notează sursa. Femeile ar trebui să-și găsească un soț între vârstele de 18 și 25 de ani. „Să te căsătorești fără un nume rău este visul oricărei fetițe”, se precizează în manual.
Oficialii indieni au precizat că manualele sunt alese de instituțiile de învățământ, iar conținutul acestora nu este monitorizat.